de Joe Wuebben și Peter McGough
Lumina, camera, Arnold!

Adevărul este mai ciudat decât ficțiunea, fiindcă Ficțiunea este obligată să se limiteze la posibilități; Adevărul nu. – Mark Twain

Uitați-vă la Arnold Schwarzenegger; la tot ce a făcut de când a crescut sărac într-un sătuc austriac. Vedeți toate titlurile de culturism pe care le-a câștigat, toate filmele în care a jucat, sutele de milioane de dolari pe care le-a făcut, funcția politică pe care o deține și persoana cu influență națională care va fi la alegerile prezidențiale din 2008. Vedeți legenda enormă crescând chiar în fața dumneavoastră: Una din cele mai mari și totuși mai improbabile embleme pe care le-a văzut vreodată lumea – poate chiar cea mai recunoscută persoană de pe planetă.

Dar pentru a avea o perspectivă mai bună trebuie să vă uitați prin lentila unei camere de filmat. Cu ochiul liber nu va merge – nu ar crede niciodată ce ar vedea. Nu se poate, v-ar spune ochii, ca povestea acestui om să se fi întâmplat în realitate așa cum s-a întâmplat. Asta s-ar întâmla doar într-un film, și doar în cea mai de necrezut dintre poveștile fanteziste. Printr-o lentilă de cameră de filmat e mai ușor de înțeles, chiar dacă numai pentru câteva ore, că, sigur, se poate să se fi întâmplat.

Doar așa veți putea pune povestea lui Arnold în context. De fapt, el simte același lucru. “Încă mă uit în urmă azi,” remarcă el despre traseul incredibil al vieții lui, “și îmi spun, ‘Cum s-a întâmplat? Cum a devenit asta realitate?’” Printr-o serie de evenimente care pot fi povestite doar ca și cum ar fi scrise pentru un film, asta spunem noi. Așa că așezați-vă comod, relaxați-vă și sperăm să vă placă filmul.

ACTUL ÎNTÂI, SCENA I

1962, vara.

Un Arnold Schwarzenegger în vârstă de paisprezece ani intră pentru prima dată într-o sală într-o sală de forță în orașul său natal Graz, Austria. Locul e foarte primitiv, ca un fel de cameră de tortură sau pivniță. Halterofilii fac aruncat și împins și genuflexiuni pe o platformă din lemn. Poți să auzi murmurul conversațiilor liniștite și, din când în când, cineva urlă tare în mijlocul unui set de genuflexiuni sau de smuls. În afară de asta, foarte puțină lume are timp să stea la palavre. Pereții sălii sunt plini de inscripții cu cretă. Într-o zonă mică, de exemplu, e scris pe perete “20 de seturi de aruncat”. Dedesubt, sunt trase linii de cretă albe pentru a număra câte seturi au fost executate. Alte posturi de ridicare a greutăților au cretă de altă culoare pe pereți pentru exerciții diferite, toate servind drept jurnale arhaice de antrenament.

Patruzeci și cinci de ani mai târziu, aceste linii de cretă au rămas în mintea lui Arnold Scwarzenegger mai mult decât orice.

Și de ce nu? Pentru că, la urma urmei, puteți reduce povestea lui Arnold Scwarzenegger mai mult sau mai puțin la însemne cu creta: stabilirea țintelor, întocmirea unui plan pentru a atinge este ținte și apoi executarea planului cu succes. Apoi stabilirea altor ținte și planificare și executare, și așa mai departe. Nicio țintă nu era interzisă. Nicio țintă nu era prea mare, prea peste puterile lui Arnold, fie că însemna să-și propună să fie cel mai bun culturist din lume în vârstă de 14 ani și având 67,5 kg sau să transforme asta cumva într-o carieră de film, în America dintre toate locurile. Ce mod mai bun de a stabili o țintă decât cu niște cretă pe perete?

“Mi-a plăcut la nebunie ideea de a-i nota ținta și apoi, în următoarea oră sau două, să o transformi în realitate,” spune Arnold. “Știai că dacă făceai 18 linii iar acolo era numărul 20 îți mai trebuia puțin și ar fi fost mai bine să te duci să faci celelalte două seturi. Acesta e un lucru pe care l-am învățat din culturism: Dacă îți stabilești o țintă, ai face bine să te ții de ea. O notezi, le spui tuturor despre ea, așa că îți iei un angajament oficial. Apoi trebuie să dai tot din tine, altfel te pui într-o situație jenantă.”

Arnold încă își mai amintește cum i se lipeau mâinile de bară din cauza frigului cumplit

Arnold s-a născut pe 30 iulie 1947 în Thal, Austria, un sat mic de 1200 de oameni. Era fiul lui Gustav, un om înalt, solid, fost campion la curling pe gheață care a făcut carieră în aplicarea legii ca șeful poliței pentru zona din jurul Graz (la circa 6.4 km de Thal), și al Aureliei Schwarzenegger. Fratele mai mare, Meinhard, era și el înzestrat fizic, poate chiar mai mult decât Arnold, deși el nu poseda aceeași energie. (Meinhard a murit tragic într-un accident de mașină în 1971).

Încurajat de tatăl său, Arnold a crescut făcând diverse sporturi: fotbal mai ales, dar și curling pe gheață, alergări, înot, box și aruncarea suliței și a greutății. Activitățile din urmă sunt dovada că prefera sporturile individuale, unde numai o persoană și doar una singură, primește recompensa și lauda pentru o victorie.

În vara anului 1962, chiar înainte de a împlini 15 ani, Arnold a descoperit culturismului ca un mod de a deveni mai puternic pentru fotbal, și imediat a știut că asta era ceea ce voia să facă. La aproximativ 1.80 m și doar 67,5 kg, Arnold, deși slab, era atletic și musculos pentru vârsta lui, iar membri mai vechi ai sălii de forță ce au văzut potențialul lui fizic l-au luat sub aripa lor.

Curând după asta, Arnold a renunțat să practice toate celelalte sporturi. Era prins de ridicarea greutăților. Trei nopți pe săptămână obișnuia să se ducă la sala din Graz, la 12 km de casă. Mergea fie pe jos, fie cu bicicleta, dar nu-l deranja fiindcă știa că asta îl ajută să-și fortifice corpul, în special picioarele și plămânii. Sala, găzduită în incinta stadionului de fotbal din Graz, era închisă în weekend din cauza meciurilor care se jucau acolo, ceea ce îi obliga pe Arnold și pe partenerii lui de ridicat greutăți să spargă geamurile sălii pentru a intra și a ridica greutăți. În alte zile se antrena acasă, în sala pe care o încropise din echipamente de bază sudate potrivit cu nevoile lui.

Această sală de gimnastică de acasă nu era încălzită, bineînțeles. În mijlocul unei ierni tipic austriece, Arnold se antrena deseori la temperaturi sub zero grade. Clubul unde ridica greutăți în Graz era similar, în sensul că avea doar un calorifer primitiv pentru tot locul. Arnold încă își poate aminti cum, fiindcă încăperea și echipamentul erau atât de înghețate, i se lipeau mâinile de bară și cum își smulgea pielea de pe degete ca să le poată desprinde.

ACTUL ÎNTÂI, SCENA II

1962, în aceeași vară, mai târziu.

Arnold se uită din nou la perete; de data asta e peretele unui cinematograf din Graz. Urmărește Hercules vs. the Vampires. Și iată-l: Reg Park, omul pe care Arnold îl văzuse și-l admirase deja în reviste de specialitate. Reg este aspru, puternic și dur, mai mult decât, să zicem, Steve Reeves, un alt culturist popular ajuns star de cinema, pe care Arnold îl găsește prea lustruit și elegant pentru gustul lui.

Reg Park este noul idol al lui Arnold.

Și iată, pe perete, o altă țintă: să devină următorul Reg Park. Arnold a devenit obsedat de acest om. A învățat tot ce a putut despre Reg – ce mânca, cum se antrena – din programele publicate în revistele de specialitate. Studia orice poză a lui Reg putea, citea orice articol în germană despre Reg, și chiar l-a pus pe un prieten să le traducă pe cele scrise în engleză. Barbații cu care se antrena Arnold la sală i-au spus că poate, doar poate, va realiza ce a realizat Reg în următorii zece ani. Dar Arnold nu dorea să aștepte zece ani.

Voia totul mai repede, așa că și-a intensificat antrenamentul, ridicând greutăți șase zile pe săptămână, câteodată chiar mai mult de o dată pe zi. Exerciții peste exerciții, și, mai important, ținte peste ținte: Arnold nu va fi doar următorul Reg Park, va fi cel mai bine făcut om din Europa. Și, în cele din urmă, va fi cel mai bun culturist din lume. Apoi va merge în America, unde, ca Reg, va juca în filme. Creta era pe perete.

Dar cum? Nimeni nu călătorea atât de departe pe atunci, din Nicăieri, Austria, în America. Nimeni nu-și putea permite. “Ținta era să devină un alt Reg Park”, spune Arnold. “Habar nu aveam la momentul acela cum să fac asta, dar eram absolut convins că se va întâmpla. Întotdeauna am simțit că am să scap din Austria și să vin în America. De când aveam cam 10 ani am simțit așa. Dar habar nu aveam cum am să fac să se întâmple asta, pentru că pur și simplu nu părea să existe un mod.”

Niciun mod de a face toate astea – să se mute în America, să joace în filme, să devină faimos – totul din cauza culturismului. Era un sport neacceptat pe scară largă la vremea aceea – majoritatea prietenilor lui, ca să nu mai vorbim de părinții lui, îl considerau un mod destul destul de excentric de a-ți petrece timpul – dar Arnold a stabilit un precedent din a-și croi propriul drum mai degrabă decât a face pur și simplu ce e la modă. Nu voia să fie pompier, detectiv sau marinar ca ceilalți copii. Și, că veni vorba, nu voia să fie doar un alt culturist.

“Cu dorința și energia mea, e cert că nu eram normal”, spune Arnold. “Oamenii normali pot fi fericiți cu o viață obișnuită. Eu eram altfel. Simțeam că viața însemna mai mult decât să te târâști printr-o existență medie. Întotdeauna fusesem impresionat de povești despre măreție și putere. Caesar, Carol cel Mare, Napoleon, erau nume pe care le știam și de care îmi aminteam. Voiam să fac ceva special, să fiu recunoscut ca cel mai bun. Am văzut în culturism vehicolul care mă va duce în vârf, și am pus toată energia mea în el.”

ACTUL ÎNTÂI, SCENA A III-A

Octombrie 1965

Arnold se uită insistent la peretele cazărmii sale în mijlocul nopții. Nu poate să doarmă. Nu se poate hotărî ce să facă: să respecte ordinele și să nu părăsească baza, sau să se furișeze din cazarmă și să treacă granița în Germania ca să concureze în competiția de culturism pe care vrea cu atâta disperare să o câștige.

În sfârșit ia hotărârea. Va pleca. Nici măcar nu se oprește să împacheteze câteva haine în plus într-o geană, se scoală și se cațără peste zid, afară din cazarmă. De-abia a adunat destui bani pentru un bilet de tren clasa a treia. Trenul se oprește în fiecare stație de pe drum și o zi mai târziu ajunge la Stuttgart.

La trei ani după prima vizită în acea sală dărăpânată și l-a văzut pe Reg Park pe ecranul de cinema, Arnold se antrena la fel de mult. Și acum, la vârsta de 18 ani, se înrolase în Armata Austriacă, fusese repartizat în mod convenabil la o cazarmă în apropiere de Graz și primise postul de conducător de tanc. “Armata a devenit un lux,” spune Arnold.

“Înainte de asta, mâncam carne doar o dată pe săptămână sau așa ceva, pentru că familia mea nu avea bani. În armată, puteai avea carne în fiecare zi. Și apoi, dacă faceai vreo prostie, te puneau la bucătărie noaptea să cureți cartofi și să faci munca de pregătire pentru bucătar pentru a doua zi. Asta nu era o pedeapsă pentru mine; era situația ideală, să mănânci tot ce voiai. Întotdeauna rămânea carne, și erau ouă pe care puteai să le faci pe loc. Deci mă antrenam, apoi îmi făceam datoria timp de două ore, apoi mâncam. De fapt, am crescut cel mai mult în greutate, ajungând la circa 100 kg de la 90. Deși munceam mult și alergam în fiecare zi, încă era timp să câștig în greutate. Era fantastic!”

 

 

Doar o problemă: Concursul Mr. Europe pentru juniori în Stuttgart, Germania, s-a întâmplat să pice în timpul celor șase săptămâni de intruscție de bază când soldații nu aveau voie să părăsească baza pentru alt motiv decât moartea unui membru al familiei. Arnold a fugit oricum. Când a ajuns la concurs, acesta fiind primul lui concurs, nu avea habar de nimic. A trebuit să împrumute un slip și ulei de corp de la alți concurenți. Pentru programul de pozare, tot ce putea face era să încerce să imite ce-l văzuse făcând pe Reg Park în reviste. Într-un fel totul s-a rezolvat – Arnold a parcurs rundele preliminarii, apoi a fost strigat pentru pozare, și apoi a devenit noul Mr. Europe la juniori.

Când s-a întors la tabără, a fost prins când urca zidul înapoi și și-a petrecut următoarele șapte zile la închisoare cu foarte puțină mâncare, și doar o bancă rece din piată pe care să doarmă și o pătură ca să se încălzească. Dar Arnold avea trofeul lui, și până când a fost eliberat din închisoare se dusese vestea prin bază că el era noul Mr. Europe la juniori. A devenit un erou local, chiar printre superiorii lui, care i-au acordat o permisie de două zile pentru că a adus prestigiu Armatei Austriece. “Trebuie să luptați ca să realizați,” le-au spus sergenții de instrucție soldaților pe câmp. “Trebuie să aveți curaj. Uitați-vă la ce a făcut Schwarzenegger doar ca să câștige acest titlu.”

ACTUL ÎNTÂI, SCENA a IV-a

Începutul anului 1966.

Arnold începe să prospere. Locuiește acum în Munchen, Germania, unde s-a mutat la puțin timp după ce a câștigat concursul Mr. Europe la juniori și a părăsit armata. Se antrenează la o sală alături de culturiști de top. Ca serviciu, administrează sala unde se antrenează, după ce a petrecut doar două săptămâni ca antrenor personal. Panta de învățare a lui Arnold e abruptă, fiindcă nu s-a aventurat în afara Austriei și nu e la curent cu multitudinea de limbi vorbite la sală și în oraș, ca spaniola, turca și engleza. Dar Arnold învață repede – învățând cum să se antreneze, învățând cum să devină un culturist campion. Se antrenează să devină Mr. Universe.

A înțelege într-adevăr succesul lui Arnold Schwarzenegger înseamnă a realiza că el se datorează la fel de mult aptitudinii sale pentru interacțiune socială – în mod specific faptul că oamenii au fost întotdeauna atrași spre el și au vrut să-l ajute – ca și îndrăzneala lui fizică. Acesta este un motiv pentru care s-a mutat la Munchen, pentru că la Stuttgart îl întâlnise pe Albert Busek, care la vremea aceea avea o prezență considerabilă în comunitatea germană a culturismului drept co-fondatorul și redactorul revistei Sport Revue, și curând avea să fondeze Federația Germană de Culturism și Fitness în 1966. (Până în ziua de azi, Albert încă este implicat în acest sport ca jurnalist fotograf care trăiește la Munchen, și rămâne un prieten apropiat al lui Arnold. În 2005, a primit premiul Artie Zeller pentru excelență în fotografie la Ironman Pro Invitational în Pasadena, California). Albert, impresionat atât de fizicul, cât și de carisma lui Arnold, l-a convins să se mute la Munchen și să lucreze la sala de gimnastică pe care o administra.

“După concurs (în Stuttgart) l-am luat pe Arnold la un restaurant”, spune Albert despre prima lui întâlnire cu cel care avea atunci 18 ani. “Știam deja că, din punct de vedere fizic, avea cel mai mare potențial pe care îl văzusem vreodată. Pe măsură ce vorbeam, personalitatea lui și simțul umorului au făcut o impresie puternică asupra mea. Avea o foame de succes și o energie spre îmbunătățire pe care nu le mai văzusem la cineva până atunci și nici de atunci încoace. Mi-a spus că urmărea să facă pasul următor în cariera lui în culturism. Mi-a spus că ambiția lui era să meargă în cele din urmă în Statele Unite, să devină cel mai bun culturist din lume și să fie un star de cinema.”

Într-adevăr, exercusia la Stuttgart s-a dovedit a fi în multe feluri o meritată, dacă nu deviantă, aventură, deoarece un alt individ pe care Arnold l-a întâlnit acolo a fost Franco Columbu, care concura la categoria ușoară a Campionatelor Europene de Powerlifting în aceeași locație. Arnold și Franco, care era din Sardinia și acum locuia tot la Munchen, au devenit pe loc parteneri de antrenament și prieteni. “Franco obișnuia să mă invite la el și să gătească”, spune Arnold. “Deja era un bucătar bun. Așa că ne simțeam extraordinar.”

Când Arnold a împlinit 20 de ani, greutatea lui atinsese între 108 și 112,5 kg, practic ceva nemaiauzit pentru un culturist de la sfârșitul anilor 60.

Arnold a început să se antreneze de două ori pe zi, șase zile pe săptămână, folosind un sistem de separare a antrenamentului care avea să devină faimos într-o zi. Se antrena dimineața de la 9-11, și apoi se întorcea la 7 seara pentru o altă ședință de ridicat greutăți de două ore. Ceilalți membri ai sălii credeau că Arnold se va supraantrena și va pierde în greutate, dar a câștigat încă 2 kg de mușchi de calitate în mai puțin de două luni folosind programul de dublă separare a antrenamentului. Când urma să concureze la cel de-al doilea concurs al lui, Mr. Europe de la începutul lui 1966, se răspândiseră deja zvonuri despre uriașul austriac de 19 ani cu cele mai mari brațe din toată Europa, de 50 cm. Spectatorii culturismului se înghesuiau să-l vadă în persoană, să-i atingă fizicul enorm. Arnold a câștigat Mr. Europe, și curând după aceea a câștigat titlul de “Cel mai bine construit om din Europa” într-un alt concurs.

Următorul lui concurs a fost Mr. Universe NABBA (Asociația Națională a Culturiștilor Amatori) din Londra, în septembrie 1966. Pentru Arnold era prima dată când mergea cu avionul. Din fericire, a stat lângă doi oameni de afaceri germani care vorbeau engleză. S-au îndrăgostit imediat de tânărul culturist – așa de mult încât și ei, ca și Albert Busek, s-au simțit obligați să îl ajute. “În timpul acelui zbor de o oră și jumătate”, spune Arnold, “a devenit foarte clar că nu știam nici cum să ajung la hodel (în Londra). Oamenii de afaceri m-au condus prin departamentul de bagaje și controlul pașapoartelor în aeroport. Și m-au dus cu taxiul, deși ei mergeau la un alt hotel.”

Cât despre competiția în sine, faptul că avea 103,5 kg cu brațe de 50 cm i-a dat lui Arnold toată mărimea de care avea nevoie, dar o privire la concurența lui americană, și anume Chet Yorton, i-a spus că mai avea multe de făcut. Da, Arnold era mare, dar nu era nici pe departe unde trebuia să fie ca și culturist. “Ceea ce vedeam la Chet și la ceilalți culturiști americani avea foarte puțin de a face cu mărimea corpului, pe care mă concentrasem eu,” spune el. Acesta era doar material de bază. Acum trebuia să-l temperez, să-l sculptez și să-i dau formă. Trebuia să obțin separarea, finisajul, bronzul.”

În ciuda acestui fapt, Arnold a obținut locul doi la categoria înaltă, după Chet. Mai important, oamenii l-au remarcat. După spectacol, jurnaliștii americani voiau să-l intervieveze și fotografieze pe Arnold. Voiau să-i afle secretele de antrenament, pentru că de bună seamă că trebuia să facă altceva ca să devină atât de mare. Spectatorii concursului îl numeau pe Arnold următorul Mr. Universe. Dar Arnold nu a luat nimic de bun. Foamea lui de a deveni cel mai bine făcut om din lume creștea doar.

S-a întors la Munchen și a început să se antreneze și mai mult, hotorât să răzbune pierderea titlului Mr. Universe. Până în vara următoare, când Arnold a împlinit 20 de ani, greutatea lui ajunsese între 108 și 113 kg, practic o greutate nemaiauzită pentru un culturist la sfârșitul anilor 60. De asemenea, a devenit mai suplu și mai definit, după cum își propusese anul anterior în Londra.

 

Pentru a deveni un culturist și mai complet, Arnold și-a șlefuit tehnica de pozat, de data asta cu ajutorul lui Wag Blennett, un instrumentist care cânta la concursurile de culturism din Anglia și care fusese membru în juriu la concursul Mr. Universe. Wag, pe lângă faptul că l-a invitat pe Arnold să facă demonstrații de culturism în Anglia, l-a adus în casa lui din Londra pentru a lucra la pozare. Pentru prima dată, Arnold a pozat pe muzică. Cum își amintește prima ședință educațională cu Wag: “Arnold, pe ce muzică pozezi?” (a întrebat Wag). “Reg Park pozează pe Legend of the Glass Mountains.” Și eu am spus: “Nu pozez pe nicio muzică. N-aș ști ce muzică să aleg.” Și el spunea, “Trebuie să alegem niște muzică pentru tine, pentru că atunci când o să te aduc aici pentru demonstrații, trebuie să fie muzică.”

Muzica pe care i-a ales-o Wag era din coloana sonoră a filmului Exodus. La început, lui Arnold i s-a părut o prostie să flexeze pe muzică, dar curând pozele lui erau sincronizate cu ritmul. După ce a primit ovații puternice la prima lui demonstrație din Londra, încrederea în sine a lui Arnold era la cel mai înalt nivel dintotdeauna. Competiția Mr. Universe pentru amatori se apropia din nou, în septembrie 1967, și în mintea lui Arnold el câștigase deja.

Avea dreptate. Dennis Tinerino, care tocmai câștigase Mr. America, era cea mai mare amenințare pentru Arnold, cum Chet Yorton nu concura de data asta. Dar așa cum fusese prezis cu un an înainte, rezultatul era clar. Mai suplu, mai definit și acum înarmat cu un nou program de prezentare, Arnold era câștigătorul evident, cel mai tânăr om care câștigase vreodată titlul Mr. Universe. Și a absorbit totul. În vreme ce blițurile fotografilor clipeau și fanii urlau, Arnold se gândea în sinea lui, iar și iar, Arnold Schwarzenegger, Mr. Universe 1967.

“Era diferit de orice altceva, cât ajutor am primit de la atâția oameni”, spune Arnold cu referire la Albert, Wag, și chiar la întâlnirea norocoasă cu oamenii de afaceri germani în avion, printre altele. “Cred că și-au dat seama că eram sincer, că voiam extrem de mult să fiu campion, că apreciam orice ajutor pe care îl primeam. E uimitor cum sunt un produs al oamenilor care m-au ajutat și m-au împins înainte.”

ACTUL ÎNTÂI, SCENA a V-a

Decembrie 1967.

E 4:30 dimineața în Africa de Sud și Arnold doarme.

Reg Park: Hai Arnold, trebuie să mergem la antrenament.
Arnold: Ce?

Cei doi se antrenează de la 5 la 7 dimineața. După antrenament mănâncă proteine, praf și fulgi de cereale la micul dejun. Arnold stă în casa lui Reg, situată pe un munte numit Muntele Olimp. Reg are cel puțin un câine cu numele Hercule. E nebunie totală, se gândește Arnold în sinea lui. Dar unde e – din nou la cinema, urmărind un alt film cu Reg Park, luându-l pe un alt adolescent austriac drept el însuși? Nu se poate ca Arnold să se antreneze în realitate cu idolul lui și să stea în casa lui. Dar se întâmplă. Nu e un film. S-ar putea ca Arnold să nu fie încă următorul Reg Park, dar se antrenează cu el!

La vremea când Arnold a câștigat titlul Mr. Universe, Reg devenise foarte familiar cu enormul tânăr austriac și l-a invitat în Africa de Sud să se antreneze cu el. Lui Arnold nu-i venea să creadă; nu numai că a reușit în sfârșit să-și cunoască idolul, dar acum se și antrena cu el, învățând de la Reg lucruri pe care nu ar fi putut să le afle din reviste. În fiecare dimineață se antrenau împreună, de la 5 la 7. Arnold era un burete, absorbind fiecare sfat pe care îl oferea Reg.

“Eram ca un cățeluș care gâfâie,” își amintește el, “înfulecam toate bucățelele pe care mi le arunca stăpânul. Faptul că m-am antrenat cu Reg mi-a schimbat cu siguranță percepția despre când să lucrez, pentru că înainte fusesem de părere că corpul nu își intră în ritm decât în jur de 9, 10. Cu el, întotdeauna trebuia să facem ridicări pe vârfuri pentru gambe la 6 dimineața cu 450 kg, și genuflexiuni cu 225 kg. Nu cred că am mai cunoscut pe cineva să se confrunte cu acest fel de experiențe. Vreau să spun, vii din Austria, de la fermă, și apoi deodată pășești în asta! Locuiești și te antrenezi cu idolul tău, pe care l-ai văzut întâi în filme.”

“Când m-am întors la Munchen, nu mă antrenam de la 5 la 7, ci de la 7 la 9,” spune Arnold. “Și fiindcă primul antrenament era dimineața, puteam să fac trei ședințe pe zi – de dimineață, o ședință de prânz și una seara. Experiențe ca asta vă vor schimba modul de a gândi.”

ACTUL ÎNTÂI, SCENA A VI-a

Septembrie 1968

Arnold a ajuns în America. În sfârșit. La Miami. Vede cu ochii lui, pentru prima dată, lucruri despre care, până atunci, citise doar în cărți și reviste, sau le urmărise fermecat în filme: autostrăzi cu șase benzi, supratreceri de beton care par să se îmbine într-o spirală ca să unească autostrada asta cu cealaltă. Simte în jurul lui o energie pe care n-a mai simțit-o până acum, o energie pe care mai târziu o va descrie drept o “aromă cubaneză”. Oriunde se duce aude muzică latino. Acolo de unde vine e frig la vremea asta, dar în Miami e cald și umed. Toată această noutate din jurul lui duce la o concluzie simplă: Acesta e un loc total diferit.

Arnold tocmai câștigase cel de-al doilea concurs NABBA Mr. Universe pe 21 septembrie. Imediat după aceea, a fost contactat de Joe Weider și invitat să meargă în America și să concureze în Mr. Universe IFBB care urma să se țină la Miami o săptămână mai târziu. Joe i-a spus că atunci vor discuta despre venirea lui Arnold în California pentru câteva luni să se antreneze.

Arnold era încrezător când se îndrepta spre concurs. Spectatorii americani îl vedeau pentru prima dată și erau luați prin surprindere imediat de mărimea lui, mai ales pentru cât era de tânăr, doar 21 de ani la momentul acela. Dar Arnold a învățat încă o lecție despre calitate în loc de cantitate de la unul din culturiștii de top ai Americii, Frank Zane. Arnold îl întrecea pe Frank în greutate cu cel puțin 23 kg, dar nu se puteau lua la întrecere cu fizicul meticulos sculptat al americanului. Arnold a câștigat la categoria înaltă, dar a sfărșit prin a termina al doilea după Frank la open..

Joe Weider nu s-a lăsat bătut. Era fascinat de tânărul culturist gigantic cu accent austria pronunțat. Joe și Arnold au ajuns la o înțelegere la puțin timp după aceea: Arnold va petrece un an în America, antrenându-se și dezvăluindu-și tehnicile în revistele lui Joe. De asemenea, va concura la Mr. Universe de anul următor din New York. Arnold s-a mutat în California de Sud și și-a reluat imediat antrenamentele. Doar că de data asta, în loc să vizeze doar mărimea, definirea și calitatea mușchilor dețineau o prioritate mai mare, fiindcă și-a modelat fizicul la 103.5 kg de la 113 kg în pregătire pentru Mr. Universe.

Arnold și Joe s-au împrietenit imediat. De unde odată Arnold era ca un burete absorbind fiecare gram din cunoștințele lui Reg Park, acum Joe era avid după fiecare detaliu al noii vieți a lui Arnold în America. La un moment dat, în 1969, l-a trimis pe Arnold la Chicago să se antreneze cu matahala cubaneză și Mr. Olympia en titre Sergio Oliva, împotriva căruia Arnold va concura mai târziu anul acela. Joe a vrut să știe totul despre timpul petrecut împreună ca să poată scrie o poveste despre el. “Povestește-mi despre ziua ta și despre cum te antrenai cu Sergio,” spunea Joe în fiecare noapte la telefon. “Ce a spus Sergio? Câte băuturi proteice consumă?”

Puțin după aceea, Joe l-a luat pe Arnold cu avionul să stea cu el în apartamentul lui din New York (înainte ca Joe să locuiasă permanent în California). În timpul șederii, o poveste ilustrează în mod deosebit afinitatea lui Joe pentru Arnold. După cum o povestește Arnold, “Era doar un apartament de mărime obișnuită, dar era foarte drăguț, cu antichități frumoase și lămpi Tiffany și picturi.” Și Joe spune, “Singura chestiune e aceste două scaune, nu le atinge, pentru că sunt antichități. Sunt realmente un fanatic când vine vorba de antichități.” “Deci vine vremea să mergem la culcare și încep să-mi scot pantalonii. Și știți cum îți scoți pantalonii și își pierzi echilibrul? Am căzut direct pe scaunul vechi, și l-am transformat în vreo 15 bucăți împrăștiate pe jos. Așa că m-am dus la Joe și i-am spus, ‘Joe, nu știu ce s-a întâmplat.’ Dacă orice altcineva ar fi făcut asta, l-ar fi omorât pe loc. Dar el doar s-a uitat și a zis ‘A, nu-ți face griji. O să-l dau mâine la lipit.’ Asta a fost foarte nostim pentru că probabil că în interior își ieșea din minți în legătură cu treaba asta.”

Toate astea conduc spre 13 septembrie 1969, în New York. A fost o noapte însemnată pentru Arnold, un model al experienței lui competiționale până în acel moment – o victorie și un stimulent, urmat imediat de încă o lecție umilitoare. Victoria: câștigarea ușoară a Mr. Universe IFBB. Lecția: pierderea competiției Mr. Olympia din acea seară în favorea lui Sergio, cel care mai câștigase titlul în 1967 și 1968. Cel mai remarcabil lucru în legătură cu pierderea era cât de fascinat de Sergio era Arnold. Nici nu și-a schimbat cubanezul slipul pentru pozare că tânărul Arnold i-a și cedat victoria. Atât de sigur de el era Arnold doar cu câteva ore în urmă la Mr. Universe, că acum era pe locul doi încă înainte de a păși pe scena Olympia. Dar experiența a marcat sfârșitul a două lucruri: Aceasta a fost ultima dată când a fost intimidat de un adversar.

Și a fost ultima dată când Arnold a pierdut.

ACTUL II, SCENA I

1970

Arnold revine în sală, stabilindu-se definitiv în America, şi antrenându-se mai mult ca niciodată. Pe pereţii sălilor de antrenament din Sudul Californiei nu există var. Nici nu trebuie să fie. Arnold ştie foarte bine care este ţelul său: să devină Mr. Olympia. În plus, Arnold îl are alături acum pe Franco Columbu cu care să se antreneze, după ce a vorbit cu Joe Weider să-l aducă pe prietenul său în America, ca să aibă un coleg de antrenament pe măsură. Arnold nu riscă nimic în timpul antrenamentelor. Petrece zilnic ore întregi în sălile de antrenament, urmând o dietă strictă, şi chiar luând ore de balet la UCLA pentru a-şi perfecţiona pozarea.

Asta nu înseamnă că experienţa lui Arnold în California s-a limitat doar la antrenamente. Între Los Angeles şi Graz, sau chiar Munchen, era o diferenţă ca de la cer la pământ fără ca acest lucru să mire pe cineva, iar Arnold le-a absorbit pe toate. „Am avut parte de experienţe minunate chiar de la început”, spunea el. „Ne distram mereu. Joe participa mereu la şedinţe foto pe plajă înconjurat de multe fete superbe. Participau şi alţi culturişti la şedinţele foto şi se distrau mereu. După câteva luni petrecute în California m-am întors în Austria, într-o vizită. După două zile îmi era deja dor de America.”

Concursurile Mr. Univers şi Mr. Olympia au avut loc unul după altul în anul precedent, dar în 1970, Arnold a participat la trei concursuri importante în decurs de 15 zile. Primul, pentru apărarea titlului său de Mr. Univers, pe 18 Septembrie, la Londra, a fost poate cel mai dur, bazându-se pe un singur factor: Reg Park, care punea în scenă o revenire disputată în timpul spectacolului.

Înainte de concurs, Arnold şi-a cântărit şansele: să concureze şi eventual să-şi bată idolul sau să renunţe şi să evite întreaga situaţie. Arnold a rămas în competiţie şi l-a învins pe Reg care a terminat concursul ocupând un surprinzător loc 2, după 20 de ani de la debutul său în culturism. „Eram amândoi concurenţi, sportivi, şi acest lucru însemna demnitate”, declara Arnold ulterior. „Nu am pornit de la ideea de a-l învinge pe Reg Park ci de la a fi capabil să evoluez alături de el, pentru a împărţi în final acelaşi loc împreună”.

 

Următorul concurs, AAU Pro Mr. World, a avut loc a doua zi la Columbus, Ohio. Aici l-a întâlnit Arnold pentru prima dată pe impresarul Jim Lorimer, care aranjase pentru Arnold zborul de la Londra la New York şi apoi legătura imediată cu un avion particular pentru a ajunge la Columbus la timp pentru concurs. Între cei doi s-a produs o legătură imediată şi, mai târziu, au devenit parteneri de afaceri în Arnold Schwarzenegger Classic, care este azi una dintre cele două mari competiţii mondiale de culturism. Totuşi, un alt lucru memorabil, a fost apariţia surprinzătoare a lui Sergio Oliva, cu care Arnold nu se aştepta să concureze înainte de Olympia, care urma să aibă loc două săptămâni mai târziu.

La fel ca în anul anterior, Sergio arăta ca un monstru, dar Arnold era acum într-o formă mai bună decât în ’69 – mult mai bine conturat, cu muşchi mult mai bine delimitaţi şi o formă de prezentare mult mai elaborată la cele 109 kg ale sale. De data aceasta Arnold a câştigat, fiind ovaţionat de public: „Arnold! Arnold! Arnold!” Concursul Mr. Univers care urma imediat, pe 3 octombrie la New York, a fost etichetat imediat ca bătălia supremă la categoria grea.

Dar pragul psihologic era net în favoarea lui Arnold deoarece, după spectacolul de la Columbus, l-a „sfătuit” categoric pe Sergio să mai pună vreo 7 kg pe el înainte de Olympia, explicând că o formă extra-size i-ar spori şansele de câştig. Sergio a luat în serios sfatul lui Arnold şi s-a ambiţionat să pună acele kilograme. „I-am spus lui Sergio (la concursul Mr. Univers), toată lumea spunea că ai muşchi proeminenţi, dar, într-un fel, ai pierdut din corpolenţă”, declara Arnold. „Iar el a răspuns‚ ‘O să pun rapid 7 kg. La New York o să fiu din nou mare.’ Şi, bineînţeles că asta a produs un efect negativ deoarece nu ai cum să pui 7 kg într-un timp atât de scurt. Poţi pune 1,5 sau 2 kg în două săptămâni, dar în niciun caz 7.”

Arnold a mers mai departe spre câştigarea primului său titlu de Mr. Olympia din carieră, devenind incontestabil cel mai bun culturist din lume, exact cum îşi propusese cu mai puţin de 10 ani în urmă. Şi totuşi, povestea lui era abia la început.

ACTUL II, SCENA a II-a

Începutul anilor ’70.

Arnold ţinteşte din nou, de data aceasta privind de la ferestrele „spre cer” ale sălii Gold’s Gym. Merge la facultate în Santa Monica, iar împreună cu Franco au pus bazele propriei afaceri în domeniul zidăriei / construcţiilor, şi a început propria afacere cu comenzi prin poştă. Şi chiar dacă este conştient sau nu, el trăieşte în Epoca de Aur a culturismului, antrenându-se practic zilnic la Gold’s Gym alături de toţi Franco şi Dave Draper-ii din lume. Şi cât de frumos şi organic se îmbină toate acestea. Arnold şi prietenii săi se antrenează dimineaţa devreme, la fel cum face celebrul fotograf şi prietenul lui Arnold, Artie Zeller, înainte de a-şi începe tura de poştaş – şi care îşi aduce permanent aparatul foto cu el. Acele ferestre „spre cer” sunt perfecte pentru a face poze. Şi iată-i pe Arnold, Dave şi Franco, ridicând greutăţi, iar Artie făcând poze, dimineaţa, în bătaia razelor soarelui care luminează întreaga scenă, ajutându-l să facă eternele şi legendarele poze pe care le admiraţi acum. Scoate-ţi unul dintre aceste elemente – Arnold, Artie sau ferestrele „spre cer” – şi va dispărea orice urmă de Epocă de Aur, cel puţin cea de pe film.

Şi printre toate aceste descoperiri întâmplătoare, Arnold era mai pornit ca niciodată. Ţelul lui a fost întotdeauna să îi învingă pe cei mai buni culturişti din lume, şi chiar dacă acum era cel mai bun, el tot vroia să concureze cu orice potenţial viitor campion. Concursul Olympia din 1970 se anunţa a fi cel mai important concurs organizat vreodată, în special datorită participării a doi concurenţi de top aspiranţi la titlul lui Arnold. „Dacă a existat vreodată o întâmplare de vis, atunci aceasta (Mr. Pro Univers) a fost la Londra în 1971. Pentru că acolo erau Sergio şi (campionul en titre Mr. Univers) Bill Pearl”, declara Arnold. „Sergio se făcuse atât de mare – luase în jur de 11 kg – şi arăta înfricoşător. Iar Bill era regele culturismului conservator, tradiţionalul NABBA Mr. Univers. Şi eu eram mare. Mă antrenam foarte mult şi cântăream vreo 110 kg.

Am simţit că acum era momentul – că nu exista o ocazie mai bună la care să particip şi să-i distrug pe tipii ăştia.” Dar Arnold nu şi-a realizat visul. Câteva săptămâni înainte de concurs, IFBB a anunţat că cei care au participat la concursuri neavizate de IFBB nu putea concura pentru titlul Olympia din anul respectiv. În consecinţă, Arnold şi-a apărat titlul Olympia fără adversari. Privind înapoi la confruntarea cu Bill Pearl care nu a mai avut loc niciodată, Arnold spunea că „Pentru mine, o confruntare cu Sergio şi Bill ar fi fost un moment de vis. Este o provocare care mi-ar fi surâs.”

În 1972 la Essen, Germania de Est, l-a învins pe Sergio pentru ultima oară, la câştigarea celui de-al treilea titlu consecutiv Olympia. Totuşi, această victorie nu a fost lipsită de controverse deoarece Sergio îşi îmbunătăţise semnificativ forma şi arăta mai mare şi mai sculptat ca niciodată, astfel încât mulţi din domeniul culturismului au afirmat că avea fizicul cel mai bun.

Dar în asta constă diferenţa între a avea o forţă de vis şi doar forţă fizică, între a fi capabil să-ţi depăşeşti adversarul folosind trucuri şi a fi depăşit. Aceasta era diferenţa dintre Arnold şi Sergio. Dacă Sergio ar fi avut însuşirile intangibile ale rivalului său, poate că rezultatele concursului Olympia din ’70 şi ’72, ar fi fost altele. Dar, bineînţeles, nu aceasta a fost realitatea – toate erau în avantajul lui Arnold. Arnold a câştigat titlul Olympia din nou în ’73 şi ’74, fără controversele care au planat victoriile din anii precedenţi.

Nimeni nu i-a mai contestat victoriile, iar după retragerea lui Sergio din competiţiile IFBB după înfrângerea suferită în ’72, Arnold a continuat să-şi perfecţioneze condiţia fizică , competitorii săi fiind Franso şi francezul Serge Nubret, ambii culturişti de prima ligă dar care nu se ridicau la nivelul lui Arnold. Rămas fără adversari în ringul competiţiilor, Arnold s-a concentrat pe perspectivele viitoare.

ACTUL II, SCENA a III-a

Octombrie 1974.

Arnold vrea să se retragă din culturism. Ce putea obţine mai mult în domeniul sportiv? Tocmai câştigase al cincilea titlu Mr. Olympia. Era ca şi cum pe pereţii ar fi fost scris „Mr. Olympia de 5 ori”, iar Arnold ar fi subliniat acest lucru de cinci ori. Era timpul pentru un nou obiectiv. Era timpul să-şi continue cariera cinematografică. Dar staţi. Dacă participarea la Mr. Olympia Nr. 6 i-ar fi propulsat cariera cinematografică? Încă o rundă, în acest caz. Nu putea rata concursul Mr. Olympia din 1975. George Butler urma să fie acolo.

Cine? George Butler, co-autorul, alături de Charles Gaines, cărţii Pumping Iron: Culturismul ca Artă şi Sport, publicată în 1974, şi care dezvăluia dedesubturile culturismului, evidenţiindu-i pe marii săi reprezentanţi, inclusiv pe Arnold. Cartea a fost bine primită de public, ceea ce l-a determinat pe George să o transforme într-un film documentar. Şi îl vroia, mai bine spus avea nevoie, de Arnold în rolul principal.

Nici un alt culturist nu avea CV-ul, prestanţa şi carisma Austriacului. Planul consta în turnarea unor secvenţe cu culturişti care se pregăteau pentru Mr. Olympia 1975, care urma să aibă loc la Pretoria, Africa de Sud, punctul culminant al filmului fiind chiar finala concursului. Arnold nu putea rata această ocazie. Casting-ul îl includea pe el, pe Lou Ferrigno, noul său „rival” şi eventualul star al serialului The Incredible Hulk, pe Franco, Serge, şi pe concurenţii amatori Mike Katz şi Ken Waller, printre alţii.

Acesta nu era însă primul film al lui Arnold. Tocmai terminase filmările la Stay Hungry în primăvara/vara lui ’75, în care juca un rol destul de mare de culturist austriac, Joe Santo, alături de Jeff Bridges şi Sally Field. Pentru acest rol Arnold trebuia să ajungă la 95 kg. Acest lucru presupunea un timp foarte scurt, având în vedere că filmările s-au încheiat în iulie, cu numai trei luni înainte de Olympia, timp în care trebuia să ajungă din nou la 105 – 109 kg. El a reuşit acest lucru pe parcursul antrenamentului pentru concurs, aflându-se permanent în bătaia reflectoarelor.

Dar acest documentar revoluţionar era cât pe ce să nu mai fie realizat. În vreme ce Charles şi George considerau că scrierea unei cărţi despre culturism era o sarcină dificilă – primul editor al cărţii, Doubleday, a renunţat imediat după ce a primit manuscrisul, argumentând că nimeni nu va fi interesat de acest personaj numit Arnold Schwarzenegger – realizarea unui film era o provocare şi mai dificilă (a se înţelege: costisitoare).

George strânsese 400.000 dolari pentru filmări, dar a descoperit repede că această sumă nu era suficientă. El s-a orientat chiar spre strângerea de fonduri, cu o importantă contribuţie din fonduri proprii şi contractând numeroase datorii în scopul finanţării filmului, care a fost finalizat şi vândut, în cele din urmă. Încă o dată, norocul a fost de partea lui Arnold, având în vedere că dacă filmul nu ar fi fost făcut, cine ştie ce s-ar fi ales de cariera sa la Holywood.

 

În Pumping Iron, Arnold a pus în scenă ceea ce numea el „aspecte metafizice”. Nici Franco, nici Mike sau Ken nu aveau acest metafizic, iar Lou, în rolul fiului supus al tatălui dominator, nu avea în mod clar acest metafizic. Dar ce înseamnă mai exact „metafizic”? Este, poate, ceea ce Arnold descrie în mod elocvent într-o secvenţă din film, de acum legendară, şi anume că muşchii măriţi în sala de antrenament dau aceeaşi senzaţie ca o partidă de sex şi senzaţia de orgasm pe care o are în fiecare zi.

Poate constă în micul dejun pe care Arnold îl ia cu familia Ferrigno în dimineaţa dinaintea concursului, când discută fleacuri, şi când Arnold povesteşte familiei Ferrigno că tocmai vorbise la telefon cu mama sa şi cum i-a spus că deja câştigase titlul de Mr. Olympia pentru a şasea oară, deşi mai erau ore bune până la începerea concursului, reuşind totuşi să-i facă pe Lou şi pe tatăl său să-l îndrăgească, amuzându-se împreună pe această temă.

Poate „metafizicul” este chiar Arnold în lumina reflectoarelor în timpul filmărilor, cu scena finală în care îşi ţine braţul pe umerii lui „Big Louie” în autobuzul care-i ducea la aeroportul din Pretoria, deşi tocmai îl învinsese (Lou terminase pe locul trei). Poate asta înseamnă „metafizic”.

Dar cui îi pasă ce înseamnă „metafizic”? Lui Arnold sigur nu, atâta vreme cât îl are. „Am avut cea mai puternică personalitate”, spunea Arnold. „Şi am avut-o, orice ar însemna asta. În ceea ce priveşte personalitatea, cred că este o combinaţie între savoarea vieţii, curiozitate şi a fi amuzant, între a-ţi plăcea să fii pe scenă şi în lumina reflectoarelor.

Să luminezi camera când intri în ea. Asta înseamnă „metafizic”. La filmări, cameramanii vin după mine şi-mi spun „Nu ai nici un merit, camera pur şi simplu te iubeşte”. Anumiţi oameni au chestia asta şi, din fericire, sunt doar câţiva. Înseamnă că poţi merge mai departe, că poţi accelera mai mult… poţi obţine mai mult”, spune Arnold zâmbind.

Aşa am făcut meditaţie şi chiar mi-a prins bine un an de zile. După asta m-am oprit, şi nu am mai avut nevoie de meditaţie.

Bineînțeles, Arnold a câștigat ușor titlul Mr. Olympia 1975, învingându-i pe Sergie și Lou la categoria “peste 90 kg”, și ulterior, la runda finală de posedown, pe Franco, prietenul său cel mai bun, câștigătorul categoriei “sub 90 kg”. La sfârșitul concursului, Arnold și-a anunțat previzibila retragere din competițiile de culturism, adăugând printre altele că „Acesta este cel mai tare sport din lume”. După asta, a defilat spre culise purtând un tricou pe care scria „ARNOLD ESTE NUMERO UNO”.

„În acel an (1975) a fost singura dată când a trebuit să abordez meditaţia transcedentală (pentru a elimina stresul)”, spunea Arnold. „A trebuit să mă liniştesc deoarece am fost atât de tensionat cu culturismul, Stay Hungry şi Pumping Iron – a fost singura dată când am simţit că aveam parte de multe lucruri.

În Pumping Iron, am avut experienţa cu camerele de filmat în jurul meu 24 de ore din 24. Echipa de filmări doar a venit la sală, eram filmat permanent, şi mă zăpăceau din când în când. Aşa am făcut meditaţie şi chiar mi-a prins bine un an de zile.

După asta m-am oprit, şi nu am mai avut nevoie de meditaţie. Concluzia la care a ajuns era că ziua are 24 de ore iar un om are numai tot atâţia ani ca să-şi îndeplinească visele. Am exploatat acele 24 de ore mai mult decât oricine altcineva. Dacă amâni, pierzi. Deci, ce intenţionezi să faci?”

 

ACTUL II, SCENA A IV-A

Ianuarie 1977

Arnold se holbează la scena Hotelului Beverly Hilton din Los Angeles. Totul este nou pentru el. Desigur, el a fost de multe ori pe scenă şi a stat chiar şi în public. Dar toate astea numai când poza cu camioane sau transpirat tot, şi întotdeauna înconjurat de culturişti. Niciodată în compania lui Robert de Niro, Dustin Hoffman şi Sylvester Stallone. Şi, deodată, îşi aude strigat numele iar el urcă pe scenă. Lui Arnold tocmai i se decerna premiul Globul de Aur pentru Cel mai bun debut masculin într-un lung metraj, pentru rolul său din Stay Hungry, lansat în 1976.

Documentarul Pumping Iron a fost în sfârşit lansat pe 18 Ianuarie, la scurt timp după câştigarea Globului de Aur de către Arnold, devenind imediat un film cult clasic. Arnold a plecat într-un turneu full-media de promovare a filmului, începând cu emisiunea Who’s Who a canalului CBS şi terminând cu emisiunea Today realizată de Barbara Walters. Dintr-o dată el era cel mai tare actor din America, cel puţin temporar. Băieţelul din Thal era acum cu 3 metri mai sus.

Era acest brand nou pentru el? Bineînţeles. Dar se simţea ca acasă, chiar şi la Festivalul de Film de la Cannes ce a urmat după lansarea filmelor Stay Hungry şi Pumping Iron. „Da, mă simţeam ca acasă”, spunea Arnold, subliniind abilitatea sa înnăscută de a se adapta la scene noi şi de a juca după regulile proprii.

„Aşa ar trebui să fie în fiecare zi, tot anul, cu fete alături de mine pe plajă, şi jucând fotbal cu Pele, şi discutând cu producătorii. Dar totul a fost o porcărie. 99% din dialogurile de la Cannes sunt lipsite de logică. Tipul ăsta sau producătorul ăla îţi promite trei filme, aşa că te duci înapoi la presă şi spui, „Am atâtea oferte şi acum o să încep să fac acele filme”. Dar nu a fost nimic, a fost fals.”

Şi ce au în comun cele două filme, Stay Hungry şi Pumping Iron? În ultimul, Arnold s-a jucat pe el însuşi, un culturist campion din Austria; în primul film, Arnold a jucat rolul unui, hm, culturist campion din Austria. O formulă a succesului: Joacă-te pe tine Arnold, fi tu însuţi şi te-ai aranjat.

ACTUL II, SCENA A V-A

August 1977

Priviţi-l pe Arnold acum. Îşi încearcă mâna la tenis. Joacă? Păi, nu tocmai. Se alătură starurilor americane, familia Kennedy, participând la Turneul de Tenis Robert F. Kennedy de la Forest Hills, New York, din 28 August. Se poartă natural, chiar dacă se află în preajma unora dintre cei mai puternici oameni din ţară. Se bucură de un succes izbitor în faţa familiei Kennedy, în special din partea nepoatei lui JFK, Maria Shriver în vârstă de 21 ani.

Arnold nu mai era numai un culturist. Era un star de cinema recunoscut şi om de afaceri, şi începuse să promoveze, împreună cu Jim Lorimer, concursurile de culturism, primul lui mare eveniment fiind Mr. Olympia 1976 de la Columbus, Ohio. Evident, Maria era impresionată de faptul că Arnold ajunsese un om important prin forţele proprii, şi că avea pasiunea şi ambiţia maximă pe care le poate avea un om. Iar sentimentele erau reciproce.

Deşi avea avantajele oferite de statutul său de membră a uneia dintre cele mai faimoase familii din ţară, Maria era o persoană extrem de ambiţioasă, o jurnalistă înepătoare talentată care tocmai absolvise Universitatea Georgetown. Cei doi au simţit imediat o atracţie reciprocă şi au început să se întâlnească.

Sfârşitul anilor ’70, după standardele lui Arnold, a fost unul obişnuit. După succesele înregistrate cu Stay Hungry şi Pumping Iron, rolul său cel mai cunoscut a fost cel de „Străin Arătos” din filmul The Villain, alături de Kirk Douglas şi Ann-Margret. Abia în 1982 cariera sa cinematografică a atins iar nivelul la care fusese cu Pumping Iron. Înainte de acest an, în 1979, CBS a transmis concursul Mr. Olympia, care l-a angajat pe Arnold pe post de comentator profesionist. Urma să facă acelaşi lucru şi în 1980, dar a optat pentru un rol mult mai controversat în anul acelui concurs.

ACTUL II, SCENA A VI-A

Octombrie 1980

Arnold priveşte de pe geamul avionului în drum spre concursul Mr. Olympia 1980, organizat la Sydney, Australia. Este angajat al CBS, făcând deplasări peste ocean în calitate de comentator TV al concursului. Dar, din anumite motive, se antrenase foarte mult înainte de concurs. De ce? Era pentru un rol într-un film? Sau intenţiona să revină în arenă? Imposibil. Această întrebare îi fusese adresată de nenumărate ori în ultima vreme, şi de fiecare dată spusese nu. Frank Zane. Mike Mentzer – nu aveau de ce să se îngrijoreze. Sau poate că da?

De ce se antrena Arnold atât de mult? Le spusese anumitor persoane că era pentru rolul lui Mickey Hargitay, Mr. Universe 1956, din filmul de televiziune ce urma să se toarne, Jayne Mansfield Story. Dar terminase deja filmările. Înainte de concurs, Frank îl întrebase pe Arnold dacă intenţiona să revină. Arnold îi spuse că nu. Dar ce-ar fi putut răspunde? Că urma să concureze, doar ca să-i motiveze pe Frank şi pe ceilalţi să se antreneze şi mai mult?

Arnold urma să concureze, dar secretul trebuia ţinut până în dimineaţa concursului. Îl dezarmase psihic pe Sergio Oliva la Olympia, cu 10 ani în urmă. Acum urma să le facă acelaşi lucru lui Frank şi Mike, cu apariţia sa surprinzătoare.

Arnold a câştigat concursul care este şi acum considerat cel mai controversat Mr. Olympia din istorie, cu Frank terminând pe locul trei, iar Mike pe cinci. Unii au numit victoria drept un cadou, spunând că Arnold nu era în forma sa din perioada de glorie, şi că picioarele sale nu erau suficient de mari pentru a justifica victoria.

Oricum, acesta era cel de-al şaptelea titlu Mr. Olympia câştigat de el, cele mai multe câştigate vreodată până în acel moment (doi atleţi, Lee Haney şi Ronnie Coleman, au reuşit de atunci să depăşească recordul lui Arnold, cu opt titluri câştigate fiecare). Acest lucru dovedea un singur lucru şi anume că, Arnold continua să fie cel mai bun, chiar dacă nu şi în forma sa maximă.

„A fost, poate, o decizie greşită, o motivaţie greşită (de a concura)”, afirma Arnold recent. „Ideea este că eram un campion în culturism consacrat. Eram o persoană care s-a re-orientat spre divertisment. Eram o persoană care câştiga bani din filme, aşa că de ce le-aş fi luat (altor culturişti) aşa ceva, un titlu ca acesta? Dar am fost întotdeauna foarte orgolios şi chestia asta a intervenit. Abia am reuşit să câştig. Îmi amintesc treaba asta. Abia am reuşit să câştig. A fost într-adevăr ceva ce-ţi dă fiori.”

Mr. Olympia 1980 a fost ultimul concurs de culturism la care a participat Arnold. A părăsit arena competiţională cu titulatura de cel mai bun din toate timpurile (mulţi consideră că el încă i se cuvine această titulatură), regele acestui sport. Majoritatea ar fi considerat suficientă această realizare – dar, aici vorbim despre Arnold Schwarzenegger. Avea lumi noi de cucerit. Hollywood-ul îl chema şi, după cum vom vedea în partea a 2-a a poveştii sale, era abia la începuturile legendei sale.


GHID SUPLIMENTE