Care este cauza? Publicat în Muscle & Fitness Nr. 2 / 2007
Florin Preduchin / Editor Ediția Română

Din lipsă de timp, nu am reuşit să ajung la niciuna dintre finalele din acest an ale Campionatelor Naţionale. Însă, am analizat fotografiile de pe unele site-uri, am citit rezultatele şi am discutat cu unii dintre cei care au fost la faţa locului. Concluzie: Culturismul competiţional din România este în cădere liberă. Mă refer în principal la culturismul adevărat, nu la culturismul „clasic.”

Cu câteva mici excepţii, nivelul de pregătire a sportivilor a fost modest, la fel ca şi participarea. Între patru şi şapte sportivi la câteva categorii înseamnă extrem de puţin! Cu ceva ani în urmă erau categorii cu peste 20-30 de sportivi! Se făceau preliminarii ca să rămână 15 oameni pentru semifinale!

Poate că apariţia unor noi categorii de greutate, în plus faţă de ceea ce era înainte, şi introducerea concursurilor de „culturism clasic” au făcut ca participarea să fie mai „diluată.” Ar putea fi o cauză. Totuşi, şi nivelul celor care au participat este foarte scăzut. Sunt mulţi dintre cei intraţi în finală care înainte nu ar fi prins nici măcar semifinalele.

Poate introducerea de controale antidoping a contribuit la „fuga” unora din competiţii. Mă îndoiesc, pentru că cine ştie meserie nu trebuie să se teamă de aceste controale.

Un reproş foarte des întâlnit în rândul culturiştilor de azi este acela al lipsei de motivaţie materială, mai precis a premiilor foarte mici ca valoare, pentru cei care urcă pe podium. Nu cred că pentru cineva care iubeşte acest sport şi are ceva spirit competitiv în el acesta ar putea fi un motiv foarte plauzibil. Mi se pare mai mult o scuză pentru forma proastă a celor care-l invocă.

Pentru că îl cunosc pe Petrică Ciorbă de când a păşit prima oară într-o sală de culturism, cu aproape 30 de ani în urmă, nu pot spune că l-am auzit vreodată să spună că nu participă la naţionale pentru că nu se dau premii. El vroia întotdeauna să fie primul, să mai adauge un titlu palmaresului său. Şi făcea tot posibilul să fie la concurs în forma cea mai bună.

Nu pot uita celebra sa rivalitate cu Nicu Giurgi. Ce finale erau la open când cei doi concurau! Îmi amintesc de un astfel de concurs care a avut loc la Baia Mare, acasă la Nicu. Sala Casei de Cultură era arhiplină. Giurgi şi Ciorbă şi-au câştigat fiecare categoria, erau în formă de zile mari amândoi, şi toată suflarea din sală – sportivi şi spectatori deopotrivă – aştepta confruntarea celor doi. Când au apărut pe scenă a izbucnit vacarmul. Toată lumea era în picioare şi ţipa. Se formaseră şi în public două tabere. Una îl susţinea pe eroul local, iar cealaltă, la fel de numeroasă, pe cel venit de la Iaşi.

Nu am suficient talent scriitoricesc pentru a vă reda ce era în sală. Prezentarea poziţiilor obligatorii era însoţită de aplauze şi încurajări. Când sportivii, epuizaţi în urma numeroaselor comparaţii, s-au oprit din pozare, a urmat o pauză în care se aştepta verdictul arbitrilor. În cele câteva minute de aşteptare publicul continua să strige numele celor doi.

Anunţul numelui câştigătorului, Petru Ciorbă, a făcut să fie un moment de linişte, ca apoi susţinătorii acestuia să izbucnească în urale. Nici pe departe să auzi huiduieli din cealaltă tabără. Fanii lui Nicu au acceptat cu demnitate înfrângerea idolului lor, iar cei doi protagonişti s-au felicitat reciproc. Şi nimeni nu a contestat decizia arbitrilor. A fost una din marile bătălii de pe scena culturismului românesc care a rămas de referinţă.

Aţi mai văzut aşa ceva în ultimii ani?

Ce l-a făcut pe Cristian Mihăilescu să participe atâţia ani la concursuri? L-am cunoscut pe Cristi în 1975, la Cupa „30 Decembrie,” organizată în sala de la Clujana, la prima mea participare alături de Florin Vezeteu la un concurs de culturism. Mihăilescu era deja campion naţional. Cu puţin timp în urmă, mi-a telefonat şi mi-a spus că, având în vedere faptul că nu se mai organizează Masters Olympia, şi ar fi vrut totuşi să mai concureze, a contactat pe cineva de la noi din federaţie pentru a reveni la competiţiile de amatori şi şi-a exprimat dorinţa de a participa la Campionatele Balcanice, la categoria masters.

A fost refuzat pe motiv că lotul era deja făcut. Cum a fost posibil un astfel de afront? Am fost consternat de această decizie. Cum poţi să uiţi ce înseamnă Cristian Mihăilescu pentru culturismul românesc? Cristi nu avea nevoie de banii federaţiei, şi-ar fi suportat singur cheltuielile de drum. Voia doar să concureze. Şi nu poate nimeni să spună că ne-ar fi făcut de râs. Cristi este un om cu mult bun simţ şi nu ar fi intrat în concurs dacă nu ar fi fost în formă.

Dovadă este că, după aceea, a participat la alte câteva concursuri internaţionale, dar la altă federaţie, şi s-a clasat pe primele două locuri. Pentru ce Cristian Mihăilescu participă la concursuri de mai bine de 30 de ani? Pentru ce Eugen Kantor mai concurează şi el? Sau Nicu Giurgi? Pentru bani? Pentru premii? În nici un caz! Au făcut-o atâţia ani şi o fac în continuare pentru că iubesc culturismul cu pasiune.

Deci, cum de s-a ajuns la o scădere atât de masivă a interesului practicanţilor culturismului pentru competiţii? Şi aceasta în condiţiile în care numărul de săli a crescut enorm în ultimii ani, iar accesul la suplimente nu mai este restricţionat ca pe vremuri!

Iată un subiect de discutat şi vă invit să vă spuneţi părerea în scris pe adresa revistei sau pe e-mail. Cele mai interesante şi mai diverse puncte de vedere vor fi publicate în revistă.


GHID SUPLIMENTE