DESPRE SUPLIMENTELE PROTEICE SI
METODE DE FALSIFICARE A ACESTORA
Publicat în Muscle & Fitness Nr. 1 / 2014
Florin Preduchin / Editor Ediția Română

În ultimii ani, consumul de suplimente alimentare a luat o amploare fără precedent. O ramură a acestor suplimente o constituie concentratele proteice şi alte produse care conţin proteine sau fracţii ale acestora, aminoacizii.

La început, au fost doar câţiva producători. Cu peste 70 de ani în urmă, Joe Weider demonstra că era un vizionar declarând că fitnessul va lua amploare la nivel mondial şi că suplimentele nutritive pot fi un ajutor extraordinar în susţinerea efortului, recuperare şi creşterea musculară.

În timp, au apărut pe piaţă numeroase alte firme, iar în ultimele două decenii s-a constatat o explozie a numărului de producători datorită creşterii cererii de suplimente nutritive din partea sportivilor şi nu numai. La ora actuală, aproape că nu există sport în care să nu se folosească astfel de produse, mai ales în condiţiile în care mijloacele nelegale de creştere a performanţelor sunt mai uşor de depistat datorită controalelor anti-doping din ce în ce mai numeroase şi a perfecţionării aparaturii de depistare a acestora. Consecinţa firească a fost o creştere explozivă a cererii de concentrate proteice şi, drept urmare, o mărire a preţurilor la producătorii primari, adică fabricile de lactate, unele proteine fiind extrase din zer, care este
un subprodus al procesului de fabricare a brânzeturilor. O altă cauză a creşterii preţurilor este şi cererea tot mai mare de proteine din lapte pentru fabricarea produselor destinate nou născuţilor.

În aceste condiţii, concurenţa a devenit tot mai acerbă, iar unii producători de suplimente au început să recurgă la diferite metode de a trişa pentru a oferi consumatorilor preţuri cât mai atractive.

De curând, am avut ocazia să citesc câteva materiale pe această temă şi în cele ce urmează voi încerca să vă fac cunoscut un rezumat al unuia dintre ele pentru a vă informa cum se pot falsifica suplimentele proteice şi pentru a vă face să înţelegeţi că nu întotdeauna obţineţi exact ceea ce plătiţi.

Aşa cum am menţionat mai sus, proteinele din zer sunt la ora actuala cele mai folosite, iar cele obţinute prin microfiltrare la rece sunt cele mai valoroase, nu numai prin prisma conţinutului net de proteine, a valorii lor biologice şi a gradului înalt de asimilare, ci şi datorită unor componente deosebite, denumite
fracţii, cu proprietăţi imunostimulatoare şi cu alte efecte benefice asupra organismului, cum ar fi: beta-lactoglobulina, alfalactalbumina, albumina serică, lactoferina, lactoperoxidaza, imunoglobulinele, factorul de creştere asemănător insulinei (IGF-1 şi IGF-2) şi altele.

Am specificat că proteinele obţinute prin microfiltrare la rece sunt cele mai valoroase, şi evident cele mai scumpe, pentru că există şi alte metode de producere, mai ieftine, cum ar fi tratarea laptelui la temperaturi ridicate sau prin folosirea unor acizi, dar rezultatul înseamnă o calitate mai scăzută şi distrugerea acelor fracţii atât de valoroase. De asemeni, proteinele obţinute din lapte de la alte animale sunt de o calitate inferioară celor din lapte de vacă.

Mulţi producători de suplimente nutritive, datorită faptului că nu au un laborator care să testeze ceea ce cumpără sau pentru că se orientează spre furnizorii cu preţurile cele mai mici, iau de bune certificatele de calitate care însoţesc materiile prime achiziţionate, certificate care nu sunt întotdeauna reale.

“Se întâmplă de multe ori ca, după o evaluare sumară a parametrilor fizico-chimici ai produsului (gust, miros, aspect etc.), astfel de materii prime sunt ambalate şi merg apoi în magazine. Rezultatele analizelor unor produse proteice de pe piaţa poloneză pot oferi o stare de spirit mai puţin optimistă, iar concluziile sunt chiar dramatice,” scrie revista Perfect Body. “Caietul de sarcini al materiilor prime de la majoritatea producătorilor poate conţine, în plus faţă de descrierea caracteristicilor fizice (aspect, solubilitate, gust), chimice (proteine, grăsimi, lactoză, pH, umiditate), a parametrilor microbiologici şi a condiţiilor de depozitare, şi informaţii mult mai valoroase din punctul de vedere al consumatorului, cum ar fi procentajele de fracţii proteice individuale, profilul aminoacizilor sau conţinutul permis de metale grele. Dar, de luat aminte, acest lucru poate fi doar pe hârtie. Doar analiza aprofundată, independentă de producător, poate asigura cumpărătorii că obţin un produs complet sigur” – scrie aceeaşi revistă. Şi, mai departe: “Pot exista şi metode conştiente de fraudare. Chiar dacă există un certificat de producător care afirmă că produsul conţine 82% proteine din zer, procentaj determinat prin metoda standard (Kjeldhal), acesta poate conţine mai puţin de 50% proteine din zer, restul fiind format din proteine din cartofi, orez sau, în cel mai bun caz, cazeinat din lapte. Dacă cel care produce suplimentul proteic nu face analize extinse, atunci ce poţi face tu, cumpărătorul final, ca să ştii ce cumperi?”

Referitor la metoda standard Kjeldhal, trebuie amintit faptul că aceasta determină, pe baza unor analize chimice, numai conţinutul de azot dintr-un produs şi, pe baza acestuia, se determină procentajul de proteine . Dar, amintiţi-vă de scandalul laptelui praf pentru copii provenit din China, din urmă cu câţiva ani. În acel lapte praf era introdusă melamină, o substanţă bogată în azot, care făcea ca această analiză standard să indice un procent mai mare de proteină. În acest caz principala problemă nu este atât procentul mai mic de proteine ci toxicitatea melaminei.

“Fenomenul de trişare a conţinutului proteic este unul mondial, afectând nu numai piaţa poloneză. Creşterea conţinutului de azot poate fi făcută şi prin adăugarea de alte substanţe organice şi anorganice. Analizele efectuate cu spectometre de masă pot identifica anumite peptide şi secvenţe de aminoacizi care pot fi asociate cu anumite organisme şi, astfel, pot determina sursa proteinelor (animale diferite) şi face
diferenţierea de melamină sau creatină. De ce nu se pot folosi pe scară largă acest tip de analize? Pentru că necesită echipamente de laborator foarte complexe şi foarte costisitoare, precum şi de personal foarte bine instruit.”

Este evident pentru oricine că accesul la astfel de analize este foarte costisitor, iar recurgerea la acestea pentru a se confirma că ingredientele folosite sunt de calitatea dorită face ca preţul final al produsului să crească. Mai departe, Perfect Body arată şi demonstrează prin publicarea rezultatelor unor analize că frauda în cazul suplimentelor proteice se poate face şi prin adăugarea de proteină din soia (care este mult mai ieftină decât proteina din zer), sau prin folosirea unor proteine obţinute din lapte de capră sau din alte surse vegetale. O altă metodă, cea mai simplă, este ca pur şi simplu produsul final să nu conţină procentul de proteine declarat (un produs declarat cu 70% proteine avea numai 51%).

Sunt dezvăluite şi numele firmelor ale căror produse au fost găsite neconforme cu declaraţiile de pe etichete, dar eu nu le voi devoala aici pentru că nu acesta este scopul acestui material. Scopul este de a vă pune în gardă. Este vorba de caţiva producători din SUA şi unul din Europa (aproape de noi).

O persoană informată este mai greu de păcălit!


GHID SUPLIMENTE