EDGE # Un adevărat Campion de Zack Zeigler

Legenda nemuritoare a boxului, de cinci ori campion mondial la categoria supergrea, Evander Holyfield e în continuare pregătit pentru orice provocare, la vârsta de 52 de ani. Ne-am întâlnit cu Holyfield pentru a discuta despre antrenamentele sale cu Lee Haney şi despre implicarea sa în noul documentar despre box, Champs/ Campionii.

Ce-ai învăţat în perioada când te-ai antrenat cu Lee Haney, Mr. Oympia, în anii ’90?
EH: Înainte de a mă antrena cu Lee, făceam exerciţii în sală fără să le înţeleg exact. Explicându-mi despre rolul diferitelor grupe de muşchi, mi-a relevat o cu totul altă faţă a antrenamentului. A devenit o artă, m-am specializat.

Dacă un începător îţi cere sfaturi legate de antrenament, ce îi spui?
Să nu fie leneş, pentru că dacă amâni lucrurile nu rezolvi nimic. De asemenea, nu contează cât ştii, contează cât eşti dispus să aplici. În cazul boxului, l-aş sfătui să înceapă de tânăr. Adulţii devin jenaţi, ezită şi renunţă; lucrul ăsta e mai puţin probabil să se întâmple cu un tânăr.

Care a fost cea mai grozavă calitate a ta ca boxer?
Nu cunoşti cu adevărat pe cineva, până nu-l vezi obosit. Şi mi-am dat seama că dacă şi eu şi adversarul meu oboseam în timpul unui meci, va câştiga cel care are o voinţă mai puternică. Din punctul de vedere al constituţiei fizice, nu eram cine ştie ce. Şi cei mai mulţi dintre cei pe care i-am înfruntat în ring aveau braţele mai lungi decât mine. Dar când venea vorba de voinţă, am simţit că dacă aş reuşi să fac ceva ceva mai mult în această privinţă decât adversarul meu, aş câştiga.

Cum te antrenezi acum? Mă trezesc la ora şase în fiecare dimineaţă. Fac o încălzire, fac câţiva kilometri pe bicicleta eliptică şi după aceea fac exerciţiile de bază pe care le făceam şi când boxam. Nu vreau să mă îngraş. Vreau să trăiesc mult, şi nu vreau să ajung neajutorat, să depind de altcineva.

Champs reprezinta o abordare destul de radicală a boxului. Care e lecţia cu care ai vrea să rămână cei care văd documentarul?
Lecţia ar fi că oricine vrea să devină mai bun, dar asta depinde doar de persoana respectivă. Dacă eşti dispus să plăteşti preţul pentru a deveni ce vrei, şi nu-ţi îngădui să renunţi, orice vis poate deveni realitate.


GHID SUPLIMENTE