Măria Sa, Consecvenţa!

Măria Sa, Consecvenţa! de Shawn Perine, Editor-in-Chief M&F
editor@muscleandfi tness.com // Twitter: @shawnperine
Indiferent de felul în care te antrenezi, şi ce dietă ţii, cel mai important e să fii constant.

Cu vreo două zile în urmă soţia unui prieten îmi spunea că vrea să slăbească şi, cum e cazul adesea când oamenii îmi cer sfatul în astfel de privinţe, ea căuta soluţii simple la probleme complexe. Mi-am dat silinţa să-i explic cât mai clar beneficiile unui consum redus de carbohidraţi (în special, cei procesaţi), avantajele unui program de antrenament – şi cu greutăţi, şi aerobic, pentru efecte de durată în privinţa arderii caloriilor – şi utilitatea anumitor suplimente. Am discutat despre scopuri pe termen scurt şi scopuri pe termen lung, şi am vorbit despre cum poate fi ajutată să-şi depăşească problemele. Apoi i-am spus despre un lucru de care are absolută nevoie pentru a-şi atinge scopul, un lucru cel puţin la fel de important ca toate cele enumerate de mai sus combinate: consecvenţa.

Indiferent dacă ţelul tău e să arzi grăsime, să acumulezi muşchi, sau o combinaţie între cele două, consecvenţa este cheia eforturilor tale. Asta înseamnă să rămâi fidel dietei şi antrenamentelor zi de zi, fără să „uiţi” să-ţi iei vitaminele dimineaţa. Poate sună obsesiv, dar eu cred că trebuie să fii puţin obsedat de lucruri din astea, nu doar pentru a-ţi transforma fizicul, dar şi să-ţi întipăreşti în minte un anumit model de comportament, o anumită abordare care îţi va asigura succesul întreaga viaţă.

Dacă scopul tău este să arăţi şi să te simţi relativ bine, şi să fii într-o formă fizică decentă, sau poate să dai jos vreo două kilograme, atunci nu ai nevoie să fii atât de consecvent.

Dar nu poate fi cazul tău, pentru că dacă te-ar interesa scopuri atât de mărunte, atunci nu ai citi această revistă, şi cu atât mai puţin acest articol.

Pentru tine, să te dedici cultivării acestei consecvenţe reprezintă cheia obţinerii unui corp de care să fii mândru. Asta poate însemna să nu mănânci o felie de tort de ziua mamei tale (o lingură ar trebui să fie de ajuns). Poate însemna să nu ratezi un antrenament din cauză că primeşti o invitaţie la film în ultimul moment. Poate însemna să nu faci o pauză de o săptămână de la antrenamente şi dietă doar pentru că eşti în concediu. Lasă-i pe cei care îţi invidiază rezultatele să facă asta. Lasă-i pe ei să meargă la film când tu eşti la sală, construind muşchii pe care ei nu-i vor avea.

Bineînţeles, vor fi situaţii care vor interfera cu consecvenţa ta, dar chiar când acest lucru se întâmplă, asta nu înseamnă sfârşitul lumii.

Dar ai nevoie să-ţi gravezi adânc în minte şi în subconştient faptul că eşti un veritabil exemplu când vine vorba de consecvenţă, astfel încât dacă se întâmplă cumva să ratezi un antrenament, să te macine lucrul ăsta aşa de tare încât să fii nerăbdător să ajungi data viitoare la sală pentru a recupera. Odată ce ai
interiorizat pe deplin acest mod de gândire, vei putea şti instinctiv când îţi poţi încălca temporar propriile reguli, dar fără să te abaţi prea mult de la drumul spre scopul propus.

Fiind atât de dedicat, vei ajunge la un anumit nivel de maturitate, încredere şi conştiinţă de sine care te vor ajuta nu doar în sală sau la masă, ci şi în toate aspectele vieţii de zi cu zi. Deci, dacă eşti începător sau ai revenit în acest sport după o pauză mai lungă, sfatul meu cel mai important pentru tine nu are nimic de-a face cu un anumit stil de antrenament sau cu recomandări privind dieta: sfatul meu e să fii consecvent. Se spune că „repetiţia este mama perfecţiunii”, şi deşi nimeni nu o să poate vreodată construi fizicul perfect, prin consecvenţă te vei putea apropia extrem de mult de perfecţiune.

Să ai parte de mai multă forţă,


GHID SUPLIMENTE