DWAYNE JOHNSON ESTE CEA MAI MARE VEDETĂ DE CINEMA DIN LUME. LA PROPRIU ŞI LA FIGURAT. NUMĂRUL 1 DIN BOX OFFICE-UL AMERICAN PE 2013 ARE MUŞCHI ŞI HOTĂRÂRE PE MĂSURA INFLUENŢEI SALE, IAR ACEST LUCRU NE-A FĂCUT SĂ-L ALEGEM DREPT PERSONALITATEA SECOLULUI.

DE MATT TUTHILL

Fără mesagerul potrivit, mesajul nu înseamnă mare lucru. Acesta este unul dintre puţinele adevăruri care au rămas constante în lumea fitness-ului şi în principiile unui stil de viaţă sănătos. La început, cei mai mari campioni ai acestui sport erau oameni pentru care condiţia fizică era un mod de viaţă, nu doar o afacere. Pionierii în acest domeniu, la începutul secolului 20, ca Bernarr Macfadden şi fondatorul acestei reviste, Joe Weider, au scris cărţi, au scos reviste, şi au creat produse care să se constituie într-o adevărată predică pentru o viaţă însufleţită de vigoarea fizică.

Eforturile întreprinse de Weider şi Macfadden au găsit ecouri în cadrul unei audienţe globale, influenţând pozitiv milioane de oameni. Pe la mijlocul secolului 20 a apărut o nouă categorie de promotori ai fitness-ului. Folosindu-se de avantajul creat de dezvoltarea rapidă a televiziunii ca mijloc de informare, Jack LaLanne a încurajat o naţiune întreagă să se ridice de pe fotolii şi să-l urmeze într-o procesiune de sărituri şi îndoiri de genunchi (le cunoaştem astăzi drept „genuflexiuni”). Foarte curând, alţii aveau să-i calce pe urme, apelând la televiziune şi video ca să distribuie acelaşi mesaj. Cu toţii erau hotărâţi să reuşească, promovând plini de convingere acest nou stil de viaţă, şi devenind vedete ale căror identităţi publice erau sinonime cu sportul pe care îl practicau. În anii ’80, însă, lucrurile au luat o întorsură radicală. Când Arnold a făcut trecerea de la un idol al culturismului la actor, publicul a descoperit o personalitate care nu reprezenta doar un model pentru practicanţii fitness-ului, ci şi o vedetă de cinema autentică. Prin personajele sale dure şi replicile de neuitat, Arnold a redefinit noţiunea de vedetă, atât în culturism, cât şi în actorie. Spre deosebire de predecesorii săi, nu a fost nevoie să ne facă să ne simţim vinovaţi de lipsa noastră de activitate fizică pentru a merge la sală, nu a fost nevoie să ne amăgească cu vreo promisiune. Deodată, toţi am vrut să mergem, de bună voie, pentru că asta făcea şi cea mai mare vedetă de cinema. Brusc, antrenamentele au devenit interesante.

Când am trecut în secolul 21, iar Arnold şi-a aţintit privirea asupra unei cariere politice, a lăsat două uşi deschise: una pentru viitorul rege al filmelor de acţiune, iar cealaltă pentru cel care va reprezenta fitness-ul în toată lumea. În mod clar, era nevoie de un bărbat adevărat pentru a intra pe oricare dintre cele două uşi, darămite pe amândouă?! Era nevoie de cineva de talia lui Arnold. Dar chiar când părea că nimeni nu dispune de calităţile necesare – sau de curajul de a face aşa ceva – Dwayne „The Rock” Johnson, cu un zâmbet superior agăţat de colţul gurii, şi cu o sprânceană uşor ridicată, a intrat pur şi simplu pe ambele uşi, distrugând şi tocul uşilor cu umerii săi gigantici.

PARTNERI LA CRIMĂ – Johnson şi co-starul Mark Wahlberg au jucat rolurile  unor antrenori personali delincvenţi în Pain & Gain.

Este foarte nimerit ca Johnson să facă acest lucru; viaţa lui Johnson pare să fie o reflexie în oglindă a vieţii lui Arnold. Ambii au început de jos, şi ambii au ajuns cunoscuţi datorită faptului că au excelat într-un domeniu (Arnold în culturism, Johnson în wrestling-ul profesionist), ambii au reuşit să-şi folosească acest succes pentru a da lovitura în lumea cinematografiei, şi ambii datorează totul antrenamentelor dure din sală.

Chiar dacă Arnold a reuşit mereu să treacă la un alt nivel, avansând mereu, a rămas credincios începuturilor sale, şi a păstrat legătura cu „rădăcinile:” Deţine funcţia de editor executiv la revista FLEX, pe lângă MUSCLE&FITNESS, iar concursul organizat de el, Arnold Classic, continuă să se dezvolte, cucerind oraş după
oraş pe întregul mapamond. În mod similar, Johnson a rămas cu un picior în lumea wrestling-ului,  întorcându-se în WWE – chiar dacă nu cu „normă întreagă” – pentru a fi vedeta ultimelor două ediţii WrestleMania. Ca şi în cazul lui Arnold, combinaţia de calităţi care îl caracterizează pe Johnson (carismă, inteligenţă, prezenţă de spirit şi atribute fizice deosebite) l-a ajutat şi pe acesta din urmă să devină cunoscut unui public care depăşeşte acum cu mult numărul fanilor săi de la începuturile wrestlingului. A devenit un adevărat idol pentru o întreagă generaţie, iar în sondajul recent efectuat de M&F, în care cititorii noştri au fost rugaţi săşi voteze preferatul pentru coperta revistei, Johnson şi-a spulberat concurenţa. Întrebaţi de ce l-au ales, cititorii au oferit răspunsuri gen „E un tip dur, intens,” „E adevărat” şi „E The Rock – e un motiv suficient.”

FURIOS – Johnson poate face orice co-star să pară mic, chiar şi pe unul ca Vin Diesel.

Dar Johnson a făcut mult mai mult decât să câştige un concurs de popularitate. Ce iubim la el e că, dincolo de toate lucrurile pentru care e cunoscut în întreaga lume, e în primul şi în primul rând un împătimit al culturismului. Respiră stilul de viaţă promovat de M&F prin toţi porii, antrenându-se cu o fervoare aproape
religioasă tot anul. Şi pentru că e imposibil să separi identitatea sa de fizicul său incredibil, statutul său de vedetă a fitness-ului – mai exact, a culturismului – a adus acest sport în atenţia publicului cum puţini au reuşit să o facă. Este cea mai vizibilă reclamă vie din lume pentru virtuţile muncii grele – în sală şi în afara ei – şi consecvenţei, precum şi imaginea forţei fizice.

Cu toate acestea, Johnson contrastează puternic cu lumea Hollywood-ului în care acum îşi face un nume. Epoca vedetelor de acţiune cu un fizic impozant, în care Arnold şi contemporanii săi au prosperat, a venit şi
a trecut. Când s-a terminat, super-puterile generate pe calculator au luat locul muşchilor. Arnold şi Stallone s-ar putea să mai apară la cinematografe, dar vor fi de asemenea primii care să recunoască un lucru: cel mai mare impact asupra vânzărilor de bilete la cinema îl au tinerii care se duc să vadă un film ori de câte ori se plictisesc, şi care sunt mult mai impresionaţi de diversele falsuri create pe computer decât de cineva care ar putea împinge cu picioarele o maşină în viaţa reală. Acest aspect face ca lumea cinematografiei de astăzi să fie foarte diferită de cea care exista în urmă cu 20 de ani. În prezent, actorul principal, în special în filmele de acţiune, nu mai e atât de musculos sau nu mai e într-o formă fizică atât de bună cum era înainte. În afară de excepţiile pe care le celebrăm în revista noastră – adevăraţii tipi cu muşchi, pentru fiecare Hugh Jackman, Joe Manganiello sau Terry Crews există o duzină de tipi slăbănogi, care cântăresc 70 de kilograme dacă sunt uzi leoarcă, şi care devin sex-simboluri pentru simplul motiv că joacă în ultima adaptare cinematografică a vreunui roman de dragoste de factură paranormală (aşa ceva chiar există în limbajul publicistic). Faptul că Johnson – un culturist de şcoală veche, care arată de parcă ar fi la câteva săptămâni distanţă de a păşi pe scena vreunui concurs – nu doar că supravieţuieşte în acest nou peisaj cinematografic hollywoodian, dar se bucură de un succes imens, ne face să avem nevoie de un astfel de erou, acum mai mult decât oricând.

În 2013, filmele lui Johnson au adus încasări de 1,3 miliarde de dolari, transformându-l în numărul unu, la mare distanţă de toţi ceilalţi. Carisma pe care o degajă Johnson desfiinţează toate stereotipiile negative  despre lumea antrenamentelor cu greutăţi. Puterea exemplului său personal reprezintă o puternică armă de convingere; îţi dă credinţă în ideea că dacă munceşti din greu pentru a deveni cea mai bună versiune a ta ţi se vor ivi nenumărate ocazii. Acolo, undeva, se afl ă viitorul The Rock, care va apuca viaţa de piept, va încălca regulile, îşi va croi propriul drum spre succes, şi va inspira milioane de oameni să ridice greutăţi şi să fie în formă. De aceea este Johnson atât de important. Are capacitatea de a descătuşa potenţialul celorlalţi, fără să fi e nevoie măcar să rostească vreun cuvânt. Suntem fericiţi să facem onorurile pentru el, şi să-l numim Personalitatea Secolului.

DWAYNE JOHNSON ESTE CEA MAI VIZIBILĂ RECLAMĂ VIE PENTRU VIRTUŢILE MUNCII GRELE, CONSECVENŢEI, PRECUM ŞI IMAGINEA FORŢEI FIZICE ÎN LUMEA DE AZI.


GHID SUPLIMENTE