Dacă ştii cum să tratezi durerile care afectează încheieturile poţi scăpa de vizita la doctor şi de un RMN.

de Victor Prisk, M.D.

AFECŢIUNILE ÎNCHEIETURILOR mâinilor pot să apară treptat, cauzate fiind de o accidentare care progresează, numită fractură de efort – rezultatul unui antrenament efectuat incorect, prea intens, sau prea frecvent.
O durere survenită în timpul unei activităţi fi zice , care este urmată de umflătură şi devine persistentă chiar şi pe timp de repaos, poate fi indicatorul unei astfel de fracturi. (Am văzut astfel de accidentări chiar şi la încheieturile unor sportivi care nu făceau altceva decât să exagereze cu execuţia flotărilor cu săritură în picioare, aşa că trebuie să ai grijă). Dacă ai dubii, consultă un medic. De asemenea, compresia nervilor, ca în sindromul de tunel carpian, poate cauza şi ea dureri ale încheieturii. Sindromul de tunel carpian afectează degetul mare, arătătorul, degetul mijlociu, partea interioară a inelarului şi este adesea semnalat de amorţeală, furnicături sau mişcări greoaie şi stângace ale mâinii. Folosirea unei atele pentru încheietura afectată şi evitarea mişcărilor repetitive pot îmbunătăţi situaţia.


GHID SUPLIMENTE